Concurentii de la Balul Bobocilor Bioinginerie 2018

Daca tot e sezonul bobocilor am decis sa mai petrecem un pic alaturi de ei!

A venit momentul sa facem cunostinta cu bobocii de la Facultatea de Bioinginerie. Hai sa ii cunosti si sa iti alegi favoritul/favorita! Cu ajutorul votului tau cel/cea  pe care il/o sustii poate castiga titlul de Miss & Mister Popularitate!

Ea este Gabriela, o fată frumoasă și talentată care abia așteaptă să ne arate de ceea ce este în stare pe data de 21 noiembrie. Energia și sarcasmul sunt atuurile ei. Dacă încă nu te-am convins de acest lucru, te așteptăm la bal căci Gabriela își dorește să ne ofere momente de neuitat cu ajutorul entuziasmului ei.

Alex este un tânăr energic și plin de voie bună. Curajul l-au făcut să își ia inima în dinți și să participe la acest bal. De asemenea, abilitatea sa de a se face repede plăcut și faptul că este o persoană sociabilă l-au ajutat mult. Ce zici? Vii să-l vezi la bal?

Paula ne spune că este o persoană determinată și ambițioasă. O domnișoară plină de carismă, frumoasă, dar și cu un sarcasm interesant. Te-am făcut curios? Dacă crezi că nu este de ajuns, hai să o cunoști la bal!

El este Vlad, un tip vesel și optimist. De asemenea vă putem spune că este o persoană responsabilă, deci cu siguranță nu te va dezamăgi. Zâmbetul nu este singurul lui atuu, așa că te așteptăm la bal pentru a îi afla și talentul.

Silvia este la fel de zăpăcită, îndrăzneață și amuzantă pe cât este și Harley Quinn, probabil de asta se și potrivesc atât de bine. Pe scena balului, Silvia cu siguranță va ieși în evidență atât prin aspectul ei colorat, cât și prin personalitatea sa care te va atrage.

Raționalitatea și răbdarea sunt două calități ce îl caracterizează pe Tudor și îl fac să fie înfățișarea perfectă a personajului Thor. Pe lângă acestea, fizicul său și pasiunea pentru sport îl fac la fel de puternic și atrăgător ca personajul ales de acesta. Tudor însă, nu uită niciodată să se distreze, așa că în seara Balului, Thor va fi mai petrecăreț decât l-ați văzut până acum în filme.

Personalitatea încăpățânată a Biancăi o face să se potrivească perfect cu supereroina Storm, find și o figură feminină sexy, care atrage destule priviri, exact ca personajul ales de aceasta. Totuși, calitatea ce o face să iasă cel mai mult în evidență este firea ei petrecăreață, ce va aduce bunăstarea în seara Balului.

Îndrăzneț, haios și sarcastic. Cine altcineva decât răufăcătorul Joker? Ei bine, îmbrăcat în Joker și cu o fire foarte asemănătoare, este Tudor, care la Bal nu va da înapoi din a face ceva nebunesc și uluitor, ce îl va scoate în evidență.

Claudia este o domnișoară frumoasă și optimistă. Plină de curaj și energie te așteaptă la bal pentru a îți arăta de ceea ce este în stare. Ești curios să vezi ce va face la proba de talent ? Vei rămâne surprins așa că îți sugerăm să nu ratezi acest bal.

El este Ștefan, un băiat îndrăzneț și petrecăreţ în același timp. Optimismul stă la baza persoanei lui. Este sigur că va rămâne cu amintiri de neuitat din acest bal. Nu este omul care să dea înapoi, așa că nu rata să-l vezi la bal.

Determinară și spontană, Nionela este omul potrivit la momentul potrivit – la fel va fi și în seara de 21 noiembrie. Zâmbetul este parte dintr-un pachet pe care nu îl poate rata nimeni, așadar, hai să o vezi pe Superwoman miercuri seara!

Haliuc George este un personaj pe cât de șarmant, pe atât de sociabil. Este atent la detalii și intrigant. În seara Balului, pe George îl veți găsi înconjurat de oameni și prieteni, exact ca personajul ales de acesta, Superman.

Iuliana nu doar că are un zâmbet frumos, dar ne spune că este o fată independentă și sociabilă. Nu doar atât! Este genul de persoană mereu veselă, de aceea clar trebuie să vii să o vezi în timpul balului, poate îți aruncă și ție un zâmbet!

Pe Cosmin îl reprezintă energia. Adoră distracția și mai ales se consideră un tip nebunatic de fel. Vrei și tu puțin din nebunia lui, așa-i? Atunci te așteptăm la bal să vezi de ce este în stare.

Sigură pe ea și cu nebunia la pachet, Cora este convinsă că va reuși să ne surprindă pe toți la Bal, mai ales prin intermediul personajului ei, Catwoman. Vei fi mai agil decât ea, sau te vei lăsa fermecat de pasiunea pe care o pune în munca ei?

Cu siguranță ai văzut vreodată un film cu Batman și ți-ai dat seama că supereroul este foarte perseverent, sociabil, dar și amuzant, atunci când este nevoie. Exact asta îl caracterizează și pe Călin, concurentul care cu siguranță te va face să râzi și să te distrezi de cel puțin două ori mai mult în seara balului.

Paul-Padurariu-fotografie-balul-bobocilor-Bioinginerie--1